De ce merg la Gay Fest?

Am crescut într-un oraş mic. Îmi vine acum să spun “mic şi tămâios”. O mânăstire mare străjuia la capătul unicului bulevard – nu ştiu de ce i se zicea bulevard. Era doar o stradă mică, cu o singură bandă. Şi ea părea mereu să miroasă a tămâie. Mâinile bunică-mii miroseau mereu a tămâie. Mergea în fiecare vineri la mânăstire. Stătea toată slujba. Dădea acatiste în care îi pomenea pe toţi şi aprindea lumânări. După ce aprindea lumânările, se oprea de vorbă cu alte femei. Toate erau bătrâne. Toate miroseau a tămâie.
Aveam vreo cinci ani. Mă puneau să le arăt cum mă chin. Le arătam. Îmi spuneau “Bravo!” Nu le-aş fi arătat dar mi-era frică de bunică-mea. Mi-era frică că o să mă bată. De asta şi stăteam mereu aproape nemişcată cât vorbeau ele. Aşa am şi început să fiu atentă la ce ziceau. Uneori, nu înţelegeam mare lucru. Ca atunci când au vorbit despre librar, despre dl. G. Îmi plăcea dl. G. Avea cărţi cu poze, şi discuri, şi jucării şi îmi zâmbea şi nu mă punea să îi arăt nimic. Avea perciuni lungi şi o mustaţă frumoasă cu colţurile întoarse. Purta costume în dunguliţe cu pantaloni evazaţi şi cravate colorate. Dl. G. nu mirosea a tămâie. Nu ştiu exact ce făcuse, dar bunică-mea şi celelate babe ziceau că e “din ăla”. De obicei, “ăla” nu ar fi însemnat nimic, dar ţinând cont de bătaia ciudată de pleoape, de uitatul în jur înainte de a vorbi şi de sclipirea plombei când zâmbeau într-un anumit fel, însemna că nu-i de bine. “Să nu cumva să vorbeşti cu el dacă te întreabă de vorbă!”, mă avertizase odată bunică-mea. “Cine ştie ce poate să îţi facă! Ceva rău!” Nu am înţeles de ce ar fi vrut dl. G. să îmi facă ceva rău.
Tot acolo, în faţa bisericii, am aflat că J. este “din aia”. J. era o femeie săracă ce venea în fiecare zi să ajute la biserică. Uneori, o găseam vânzând lumânări, alteori spăla pe jos sau dezăpezea scările de la intrare. Se oprea din treabă uneori şi mergea să se închine la icoane. Îi plăceau copii şi vedea de ei aproape pe nimic. “Ce părinţii au copii, dom’le, de o lasă pe una din aia să vadă de copii!” se revoltau bunică-mea şi babele ei. J. stătea la mânăstire până seara târziu, să închidă porţile şi să stingă lumânările. Odată, mi-a dat un covrig. Ciudat, nici ea nu mirosea a tămâie.
Câţiva ani mai târziu, am aflat cine erau “ăia”: unii care nu vorbesc niciodată despre ceilalţi cu “ăia”.
GAY FEST – pentru că sunt mândră de asta! Pentru că toţi ar trebui să fim mândri de asta!